![]() | |
| Pavel înaintea lui Agripa |
A fost Pavel un mare misogin?
Studiul Nr 2/10
Un pastor, fost Director al Departamentului de Publicații
de la Uniunea Adventistă Spaniolă, m-a invitat după serviciul divin din Sabat
dimineața, să vorbim între patru ochi. A făcut aceasta datorită nemulțumirii
manifestate de o tânără, care mă auzise spunând mamei ei că nu ar trebui să
existe femei pastor sau prezbiter în BAZȘ. Mama ei este
"prezbiter-ul" acelei biserici locale (Logroño, Spania). Tânăra în
cauza și mama sa, sunt românce, rezidente în Spania (ca și autorul acestor
articole).
Este adevărat că acest subiect creează multe nemulțumiri
și respingere în "fii pierzării", cei care nu vor să accepte că dacă
ne numim Creștini, trebuie să trăim conform Modelului Creștinismului care este
Cristos, și care a trăit ca om printre noi și ne-a arătat că un fiu al lui
Dumnezeu ascultă și trăiește mereu după Cuvântului lui Dumnezeu, nu după
părerile, simțămintele sau dorințele sale. Religia, este relația oamenilor cu
Dumnezeu. În cadrul religiei, părerile noastre
(ale oamenilor) nu contează, iar opiniile noastre sunt valabile numai în cazul
în care corespund total principiilor și ordinelor (Poruncilor) divine
"Eu cred că...", "Eu simt că...",
"Mie mi se pare că...", Eu aș vrea să...", etc., nu au nimic de
a face cu, "Așa zice Domnul!" sau "Stă scris!"
În urma publicării acestor articole (în limba spaniolă)
am primit multe acuzări, amenințări și insulte, și în final, în mod abuziv și
ilegal, am fost exclus din BAZȘ, fără ca măcar să fiu anunțat de acest lucru
(fără ca să se pună în aplicare regulamentul intern al Organizației - Manualul
Bisericii).
Acum, după publicarea primului articol în limba romană,
am primit deja câteva "păreri" și unele insulte. Cum vor sta
lucrurile după publicarea tuturor zece articole, numai Domnul știe. Eu însă, nu
pot decât să sfătuiesc cititorul să-și ia timp suficient pentru ca, în
rugăciune sinceră și fierbinte, să poată cere și primi înțelepciunea necesară
și puterea de a accepta că, ceea ce scriu eu, nu este exprimarea ideilor sau
simțămintelor mele, ci sunt adevăruri descoperite în Biblie în urma unui studiu
personal profund și serios, lucruri pe care orice om le poate descoperii
singur, atunci când dorește să afle adevărul în chestiuni complicate sau greșit
înțelese.
Dumnezeu este Lumină și Cuvântul Său ne-a fost dat ca să
ne lumineze, nu ca să-L reinterpretăm, răstălmăcim și răsucii, cum vrem
fiecare.
Doresc de asemenea să clarific un alt aspect important al
chestiunii hirotonisirii femeilor: Am vorbit personal despre acest subiect
cerând părerea multor mii de Adventiști, membrii laici, pastori, conducători ai
diferitelor Departamente de la Uniuni și Conferințe Adventiste din multe țări.
Cum era de așteptat, unii s-au manifestat "pro", iar alții
"contra". Însă când i-am rugat să-și apere poziția (pro sau contra)
cu Biblia, nici unul nu a fost capabil de acest lucru. Și unii și alții nu-și
puteau susține decât propriile lor idei, sau simțăminte, sau dorințe.
Sunt convins că (la fel ca și mine acum 5 ani), fiecare
om, bărbat sau femeie, are azi părerea sa personală despre hirotonisirea
femeilor, însă când aceasta părere nu poate fi susținută cu "Stă
scris!", ea nu valorează nimic în cadrul religiei.
Interpretările teologice întortocheate și răsucite,
disecarea textului biblic într-o încercare de exegeză sau apologetică forțate
să încadreze cu mentalitatea omenească perversă și egoistă, sunt văzute de
Dumnezeu ca un lucru abominabil.
Dacă nu recunoaștem simplitatea literară a Bibliei, nu ne
rămâne decât să recunoaștem ceea ce spune un om sau altul, transformându-ne
astfel în persoane care trăiesc în deriva furtunii apostaziei Omega, ca
frunzele în vânt.
Așa că, nedorind ca nici eu, nici vreunul din cititorii
acestor articole să ajungă în acea stare deplorabilă, cu rugăciune și umilință,
să continuăm studiul nostru, fiind întăriți de Duhul Sfânt să acceptăm
adevăruri dureroase sau deranjante pentru natura păcătoasă, însă aducătoare de
lumină și pace, pentru cei aflați pe calea mântuirii.
Revenind la acel pastor supărat pe mine și pe Pavel,
după ce m-a acuzat că provoc diviziune în biserici cu
ideile mele misogine, și după ce m-a acuzat că sunt un fariseu și cel mai mare
misogin pe care l-a cunoscut vreodată, la întrebarea mea, "Atunci,
Apostolul Pavel a fost un misogin?", el, acel pastor Adventist și lider al
Bisericii Adventiste, a exclamat: "Bineînțeles ca a fost! Unul dintre cei
mai mari misogini!"
Lăsând la o pare faptul că în mânia lui infernală nu și-a
dat seama că mă pune pe aceeași treaptă glorioasă cu marele Apostol al lui
Isus, și fără a mai comenta și expune aici părerea mea despre acel pastor și
despre cei care ca și el, insultă memoria sfinților lui Dumnezeu, mă voi rezuma
la a împărtăși cu cititorul doar câteva extrase, din părerea Bibliei despre
Apostolul Pavel.
Fiecare, poate decide apoi pentru sine, dacă este vorba
sau nu despre, "un mare misogin" sau "un om al lui
Dumnezeu":
(Citatele biblice au fost traduse după Biblia în engleza,
King James Version - KJV)
Repet: Creștinii trebuie să accepte și să se lase conduși
de, "Stă scris", sau, "Așa zice Domnul":
„Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce
puteţi citi şi înţelege. Şi nădăjduiesc că până la sfârşit veţi înţelege, aşa
cum aţi şi înţeles, în parte, că lauda voastră suntem noi, după cum şi voi veţi
fi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Isus.” (2ª Cor 13,14)
„Fiindcă nu suntem asemenea celor mulţi,
care corup Cuvântul lui Dumnezeu; dar ca din sinceritate, și ca de la Dumnezeu,
înaintea feţei lui Dumnezeu vorbim în Hristos.” (2ª Cor 2:17)
„...am
renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei, nu umblând în viclenie, nici
mânuind înşelător cuvântul lui Dumnezeu, ci prin manifestarea adevărului ne
recomandăm pe noi înşine conştiinţei fiecărui om, înaintea lui Dumnezeu.”
2ª Cor 4:2
„...şi ne-a încredinţat nouă cuvântul
împăcării. Aşa că suntem ambasadori pentru Hristos...” 2ª Cor 5:19-20
„...să
ne curăţim fiecare de întinarea cărnii şi a duhului, desăvârșind sfințenia în
teama de Dumnezeu. Primiţi-ne; noi nu am nedreptățit pe nimeni, nu am corupt pe
nimeni, nu am înșelat pe nimeni.” 2ª Cor 7:1-2
„Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi
întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă; fiindcă v-aţi întristat
conform evlaviei, ca de la noi să nu aveţi pagubă în nimic.” 2ª Cor 7:9
„Căci chiar dacă m-aş făli cu ceva mai mult
despre autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru edificare şi nu
pentru nimicirea voastră, nu aş fi ruşinat.” 2ª Cor 10:8 (citiți de la vers
1 la10)
„Am cunoscut un om în Hristos, acum
paisprezece ani ... semnele unui apostol au fost lucrate printre voi în toată
răbdarea, în semne și minuni și fapte puternice ... credeți că ne apărăm față
de voi? Vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos, dar le facem pe toate, preaiubiților,
pentru edificarea voastră.” 2ª Cor 12:1-12,19
„Dar mă încred că veți ști că noi nu suntem
netrebnici ... conform cu puterea pe care Domnul mi-a dat-o pentru edificare şi
nu pentru dărâmare.” 2ª Cor 13:6,10
„Dacă cineva se consideră a fi profet sau
spiritual, să recunoască lucrurile pe care vi le-am scris, ca fiind poruncile
Domnului.” 1ª Cor 14:37
„Pavel, apostol (nu de la oameni, nici prin
om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl...” Gal 1:1
„...Evanghelia care a fost predicată de mine
nu este conform omului, fiindcă nici nu am primit-o de la om, nici nu am
învăţat-o de la om, ci prin revelaţia lui Isus Cristos.” Gal 1:12
Cred că ajunge.
Mai sunt multe alte declarații divine în NT care ne arată
clar că, dacă Pavel a fost cel mai mare misogin de pe pământ, atunci Iehova
este cel mai mare misogin din univers. Și, dacă suntem cinstiți, trebuie să
recunoaștem că nu ar exista ticăloșie satanică mai mare ca această afirmație.
Am ales de asemenea și unele citate din scrierile Elenei
White, profeta lui Dumnezeu, o femeie umilă și pioasă, care în ciuda
însemnătății funcției deținute (de mesager al Domnului Isus), a acceptat toată
viața ei statutul de supunere desemnat de Dumnezeu femeii, fără a se considera
nici insultată, nici înjosită, nici nedreptățită, nici tratată de către
misogini.
Un exemplu clar de ascultare și supunere feminină
Creștină a fost demonstrat de Ellen White, când liderii Bisericii Adventiste
care, în ciuda repetatelor sale avertismente și rugăminți, au respins cu ură și
încăpățânare mesajul Justificării prin Credință, prezentat la Conferința
Generală din Mineapolis (anul 1888) de
frații Alonzo T. Jones și Joseph Waggoner, ca să scape de ea, au trimis-o (mai
bine zis, au obligat-o să plece) în Australia.
Atunci serva Domnului, scriind fratelui Ole Andres Olsen,
Președinte al Conferinței Generale 1888-1897, a declarat (între alte reproșuri
divine) următoarele:
"Dragă frate Olsen,
Domnul nu a avut dorința ca noi să plecăm din America. El
nu a revelat nimănui că voia Lui ar fi să părăsim Battle Creek. Nu Domnul a
planificat acest lucru, dar El v-a lăsat pe toți să acționați după propriile
voastre imaginații. Domnul ar fi vrut ca W. C. White (fiul și consilierul
Ellen-ei White, desemnat de Isus), mama sa, și lucrătorii ei, să rămână în
America. Era nevoie de noi în centrul lucrării ... Dar Domnul a citit inimile
tuturor. Exista o atât de mare dorință de a ne vedea plecați, că Domnul a
permis ca acest lucru să aibă loc. Cei care au fost obosiți de Mărturiile date,
au rămas fără cei care le-au dat. Separarea noastră de Battle Creek, făcea
posibil ca oamenii să trăiască conform cu voința și calea lor proprie, pe care
ei le considerau superioare față de Calea Domnului." 10MR, 392
Lăsând la o parte, ticăloșia manifestată de-a lungul
istoriei poporului lui Dumnezeu între conducătorii acestuia, să vedem ce a avut
de spus serva Domnului în legătură cu Apostolul considerat astăzi, "cel mai
mare misogin":
"Credincios între necredincioși, loial
între neloiali, [Pavel] stă ca reprezentant al lui Dumnezeu, iar vocea lui este
ca o voce din Cer. . . Cuvintele lui sunt ca un strigăt de victorie ce se aude
peste larma bătăliei." Signs of the Times, 5-5-1906
Pavel, un ministru [pastor] al
Neamurilor - Planul Mântuirii, așa cum a fost îndeplinit de Hristos, a fost pus
la dispoziția lui Pavel, prin revelație divină. Chemat de Dumnezeu, el [Pavel]
trebuia să-i învețe pe oameni că dintr-o stare de deznădejde, de moarte în
greșeli și păcate, exista eliberarea prin Evanghelia lui Isus Hristos. Exista
viață și putere pentru a se ajunge la sfințenie. Aceste descoperiri au dat lui
Pavel binecuvântarea unei minunate cunoașteri. Deși nu a putut prezenta altora
ceea ce văzuse el însuși, totuși, el a fost ferm stabilit în adevăr. Nici o
suferință sau batjocură l-ar fi putut face vreodată să nege marile adevăruri
ce-i fuseseră descoperite. Nici o falsă teorie l-ar fi putut îndepărta de
influența magnificelor viziuni despre lucrurile cerești pe care le primise. El
nu putea accepta idei extravagante care neutralizează efectul sacrelor
revelații despre adevăr, pe care le primisese de la Dumnezeu.
Evanghelia, așa cum este
prezentată de Pavel în scrierile sale, este la fel de puternică astăzi, cum a
fost atunci. Oamenilor de toate vârstele le sunt făcute cunoscute comorile
bogate ale harului lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu, așa cum sunt din plin
revelate prin Fiul Său. Putem vedea aceste adevăruri în starea noastră de
răceala și moartea spirituală?" Ms111-1906.8
Se poate ceva mai clar?
Mi se pare (în fața evidentelor prezentate în Scrierile
Inspirate de Iehova) că, Apostolul Pavel, "cel mai mare misogin", era
un om al lui Dumnezeu, și că tot ceea ce a scris el, sunt revelații și porunci
divine.
Acum, rămâne la latitudinea fiecăruia (pentru că suntem
liberi să alegem) cât din "tot" înseamnă "tot". Însă pentru
a-i ajuta pe cei mai puțin cunoscători în ale Scripturilor, voi lăsa aici
declarația clară, inechivocă și eternă a Cuvântului lui Dumnezeu:
"Toată
scriptura este dată prin inspirația lui Dumnezeu..."
Și nu pentru a-și
manifesta ura Sa fața de femei ne-a lăsat Dumnezeu aceste norme și porunci
stricte, ci pentru că sunt,
“...folositoare pentru doctrină, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru
educare în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să poată fi perfect, deplin înzestrat
pentru toate faptele bune.” 2ª Tim 3:16
Drag cititor, trăim zile când, a susține că Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu și nu trebuie interpretată decât în conformitate cu
contextul biblic, poate provoca excluderea din Biserică.
Dar oamenii lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă că numele
lor vor fi șterse din registrele umane, ci au datoria și răspunderea înaintea
Domnului, să se ridice fermi și categoric (însă în spiritul și atitudinea
Domnului) în apărarea și păstrarea principiilor biblice, temându-se ca numele
lor să nu fie șterse din Registrele Cerului.
„Astfel, încă o dată, din pricina urii izvorâte din bigotismul şi
îndreptăţirea de sine a conaţionalilor săi, un slujitor al lui Dumnezeu [Pavel]
a fost împins să caute ocrotire la păgâni. Aceeaşi ură l-a silit pe profetul
Ilie să fugă spre a găsi ajutor la văduva din Sarepta; aceeaşi ură i-a silit pe
vestitorii Evangheliei să-i părăsească pe iudei şi să proclame solia lor la
Neamuri. Şi aceeaşi ură o au de întâmpinat şi în veacul acesta credincioşii lui
Dumnezeu. În mulţi dintre pretinşii urmaşi ai lui Hristos există aceeaşi
mândrie, acelaşi formalism şi egoism, acelaşi spirit de asuprire care ocupa un
loc aşa de mare în inima iudeilor. În viitor, oameni pretinzând a fi reprezentanţii
lui Hristos, vor umbla pe o cale asemănătoare aceleia urmate de preoţii şi
conducătorii iudei în purtarea lor faţă de Hristos şi apostolii Săi. În marea
criză prin care slujitorii credincioşi ai lui Dumnezeu vor avea de trecut în
curând, ei vor avea de întâmpinat aceeaşi împietrire a inimii, aceeaşi hotărâre
crudă şi aceeaşi ură neînduplecată.
Toţi cei care, în acel timp de necaz, vor fi gata să servească fără teamă
lui Dumnezeu, după cum le dictează conştiinţa, vor avea nevoie de curaj,
statornicie şi o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său; căci cei care
sunt credincioşi lui Dumnezeu vor fi prigoniţi, intenţiile lor răstălmăcite,
strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greşit, iar numele lor
lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare spre a
influenţa inima şi a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine
şi binele rău. Cu cât va fi mai puternică şi mai curată credinţa poporului lui
Dumnezeu şi mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai
înverşunat se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care,
în timp ce pretind a fi neprihăniţi, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Se
va cere cea mai temeinică încredere şi hotărârea cea mai eroică, pentru a putea
ţine cu tărie credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Când autorităţile de stat se vor uni cu slujitorii religiei ca să dicteze
în probleme de conştiinţă, atunci se va vedea cine se teme cu adevărat de
Dumnezeu şi Îi slujeşte. Când întunericul va fi cel mai profund, lumina unui
caracter divin va străluci cel mai puternic. Când orice alt sprijin va cădea,
atunci se va vedea cine are o încredere neclintită în Iehova. Şi, în timp ce
vrăjmaşii adevărului stau la fiecare colţ, pândind să facă rău slujitorilor
Domnului, Dumnezeu va veghea asupra lor spre a le face bine. El va fi pentru ei
ca umbra unei stânci mari într-un loc pustiu.” Faptele Apostolilor, 430, 431
claudiu popa,
București,


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu