Hirotonirea femeilor și Vechiul Testament
Studiul Nr. 4/10
De ce este chestiunea hirotonirii femeilor ca prezbiteri
sau pastori, crucială pentru BAZS în acest moment?
Ceea ce este în joc, este autoritatea Bibliei pentru a
defini credința și practicile Adventiste astăzi, în timpul apostaziei Omega și
a Marii Cerneri. Noul Testament exprimă învățătura cu privire la rolul femeilor
în Biserică în termeni teologici, bazată pe interpretarea primelor pasaje ale
Bibliei. Acest subiect este prezentat ca parte a „Legii lui Dumnezeu“ și
„Porunca Domnului“ (1ª Cor 14:34, 37).
Dacă o astfel de învățătură biblică este considerată ca
fiind limitată la cultura din zilele lui Pavel, același lucru poate fi spus
despre învățătura biblică și în relație cu Creația, respectarea Sabatului,
alimentele curate și necurate, spălarea picioarelor, zeciuiala, etc.
Autoritatea Scripturii ca întreg, prin urmare, ar fi
subminată și discreditată. Ce altceva poate fi mai important pentru Adventiști,
decât autoritatea Bibliei? Întreaga noastră structură a credinței, rațiunea
noastră de a exista, și misiunea noastră în lume, se bazează pe autoritatea
Bibliei.
Ce ne învață Biblia despre rolul femeilor în Biserică?
Biblia prezintă femeile ca fiind parteneri cu bărbați în
viața religioasă și socială a Bisericii. În al cincilea an de lucrare profetică
a lui Ieremia, preoții a mers la profetesa Hulda pentru sfaturi (2ª Împărați
22:13, 14). Femeile au servit ca muzicieni și colaboratoare în cortul întâlniri
și apoi în templu (1 Samuel 2:22; 1ª Cronici 25: 5, 6; Psalmul 68:24, 25).
Însă femeile nu au servit ca preoți în Vechiul Testament
(Exod 28:1; Numeri 3:1-13), și nici nu au servit nici în funcții de conducere
ca prezbiter/episcop, în Noul Testament (1ª Timotei 2:11- 14; 3:1-7; Tit 1:
5-9; 1ª Corinteni 14:33-36).
Există voci care susțin că excluderea femeilor din
preoție în Vechiul Testament s-a datorat din cauza fluxului menstrual, ceea ce
în Noul Testament nu mai este valabil. Este corect?
Această idee este larg răspândită, dar nu are suport
biblic. Nici un text în Biblie dă dovezi că cele șapte zile de impuritatea
rituală (Lev 15:19-24) au fost baza pentru excluderea femeilor de la funcția
sacerdotală.
În realitate, bărbații deveneau impuri mult mai des decât
femeile, nu doar o dată pe lună, ci de fiecare dată când aveau o
"scurgere", naturală sau artificială (Lev 15:1-18). Femeile puteau
servi la templu, prin rotație, ca și bărbații, în funcție de statutul lor
ritual (1ª Cronici 24, Luca 1:5, 9).
Biblia ne spune că femeile serveau într-adevăr în anumite
treburi ce se executau în exteriorul Tabernacolului (Exod 38:8, 1ª Samuel
2:22). Dacă însă impuritatea rituală ar fi fost factorul care le-a exclus din
serviciu în calitate de preoți, de asemenea, aceasta le-ar fi descalificat
pentru a servi la intrarea Cortului, sau în orice alta activitate în locul
sfânt.
Teologii moderni spun de asemenea, că femeile nu au
servit în preoție, pentru a se evita implicarea lor în cultul fertilității și
în „prostituția sacră“ ale canaaniților. Este adevărat?
Nicidecum! Multe preotese păgâne trăiau o viață celibatară, dedicată
cultului respectiv. Faptul că altele practicau prostituția, nu a servit ca
motiv pentru excluderea divină a femeilor israelite de la serviciul preoțesc.
Fii lui Eli, se culcau cu femeile care serveau la Cortul Întâlnirii (1ª Sam
2:22), însă această imoralitate mutuală, nu a adus nici la aboliția preoției
masculine, nici la eliminarea serviciului feminin pe lângă templul sacru.
Pe de alta parte, pericolul prostituției masculine în
cultul religios era la fel de prezent în timpurile Vechi Testamentare. Biblia
condamnă prostituția masculină ca fiind la fel, sau chiar mai abominabilă decât
prostituția feminină. În Cartea Deuteronom-ului, porunca divină este clar
transmisă poporului:
“Să nu aduci plata curvei, sau preţul unui câine, în casa Domnului
Dumnezeul tău pentru vreo promisiune, pentru că amândouă acestea sunt fapte
abominabile înaintea Domnului Dumnezeul tău.” 23:18.
Cuvântul câine aici, se referă la un sodomita (sau
pervers homosexual). La fel sunt numiți acești perverși în Cartea Revelației,
22:15. Iar Cartea Levitic-ul 20:13 nu ne lasă nici un dubiu de cât de mult
urăște Dumnezeu perversiunea homosexuală:
“...dacă un bărbat se culcă cu un bărbat, precum se culcă cu o femeie,
amândoi au făcut o faptă abominabilă, negreșit să fie uciși; sângele lor să fie
asupra lor.”
Dacă pericolul prostituției ar fi fost într-adevăr
motivul divin pentru excluderea femeilor de la preoție, atunci nici bărbații nu
ar fi putut servi în aceasta funcție.
Atunci de ce s-au inclus femei în lucrarea profetică,
religioasă și socială în timpurile NT, dar n-au fost admise în serviciul
sacerdotal (preoțesc)?
Unul din motive este că, în Biblie rolul/funcția
preoțească, a fost văzută ca reprezentare a capului familiei. În timpurile
patriarcale, bărbatul, capul familiei sau tribului, a avut rolul de preot,
reprezentând casa lui înaintea lui Dumnezeu (Geneza 8:20; 22:13; Iov 1:5). Mai
târziu, Dumnezeu a numit tribul lui Levi ca preoți în locul întâi-născuților
(care erau capul fiecărei familii) -Num 3:6-13.
„De aceea Leviții vor fi ai Mei; pentru că toți întâi-născuții sunt ai Mei.” (Num 3:12,13).
O femeie putea sluji ca profet, comunica voia lui
Dumnezeu, însă întotdeauna, un bărbat a fost numit în rolul de preot, pentru că
bărbatul a fost văzut de către scriitorii inspirați ai Bibliei ca fiind, „cel
întâi născut“ al familiei umane (Geneza 2:7, 21-23), căruia Dumnezeu i-a
atribuit rolul de supremație în cămin și în Biserică. Noul Testament a
continuat acest concept în numirea bărbaților ca reprezentanți prezbiteri sau
episcopi (preoți). Practica Noului Testament a fost fără îndoială, contrară
culturii timpului, din moment ce majoritatea religiilor păgâne aveau atât
preotese cât și preoți. Practica Noului Testament se bazează pe revelația
divină a Vechiului Testament (1ª Timotei 2:12,13), indicând ca rolul de lider,
stabilit încă de la Creațiune, să fie împlinit de către bărbat în cămin și în familie,
prin credință.
Atunci de ce se argumentează de către propagatorii
feminismului, că Biblia spune că tot poporul, bărbați și femei, trebuie să fie,
"un popor de preoți"?
Sigur că planul lui Dumnezeu a fost (și este) ca orice
persoană să devină un "preot", atât în timpul Vechiului Testament (Ex
19:6) cât și astăzi (1ª Petru 2:9; Rev 1:6). Însă aceasta înseamnă că suntem
"preoții" Săi, în relația noastră individuală, cu Dumnezeu, și în
relația noastră individuală cu semenii noștri (ca popor sfânt, și preoție
împărătească), nu ca preoți hirotoniți ce reprezintă comunitatea, pentru că
atunci, toți membrii Bisericii ar trebui să fim hirotoniți ca pastori.
claudiu popa,
21.06.2017,
București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu